ATV-ul spatial european


Noul vehicul spaţial construit de europeni a fost programat să andocheze la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI). Modulul spaţial va livra in jur de cinci tone de mâncare, apă, aer, combustibil şi echipamente speciale astronauţilor de pe SSI. Numit ATV spaţial(Automated Transfer Vehicle), vehiculul va parcurge distanţa până la staţia spaţială fără implicarea controlului de la sol sau a astronauţilor, decât dacă va apărea vreo problemă.

Liderii misiunilor sunt entuziaşti de rezultatele pe care le-a avut ATV-ul spaţial la simulările menevrelor de andocare din ultimele zile. „A fost uimitor! În rimpul procedurilor nu au avut loc erori”, a declarat directorul misiunii ATV-ului spaţial, Nicholas Camussy. Una din principalele sarcini este să mărească altitudinea la care se află staţia spaţială, care, la ora actuală este de 340 km. SSI tinde să se îndrepte către Pământ, în timp ce pluteşte pe ultimele straturi ale atmosferei. În fiecare zi, ATV-ul va ridica staţia din ce în ce mai sus, astfel evitând o posibilă prăbuşire.

În timp ce astronauţii vor consuma proviziile aduse de pe Pământ, ei vor umple magaziile cu resturi. În câteva luni, probabil în august, ATV-ul se va detaşa de pe SSI şi va intra în atmosferă, unde va arde datorită frecării cu aerul.

Dar scopulATV-ului spaţial nu este numai de a suplimenta SSI. Sistemele automate detectează orice obiect care se deplasează cu o viteză de 27.000 km/h. Aceste aplicaţii vor ajuta la viitoarele misiuni de suplimentare şi andocare, care, în cele din urmă, vor putea duce oamenii pe Marte. Orice încercare de a aduce probe marţiene pe Pământ va avea nevoie de senzori dezvoltaţi din punct de vedere tehnologic, precum cei de pe ATV-ul Spaţial.

Alte patru ATV-uri au fost programate să zboare la bordul staţiei între 2008 şi 2015. Europa va contribui la întregirea SSI prin producerea acestor vehicule spaţiale.

0 comentarii: