Esti femeie si vrei bani?


Raspuns: Dezmembreaza patul.

Deşi fugise la sute de kilometri distanţă ca să nu fie prinsă, o femeie din Iaşi plăteşte cu libertatea, pentru că l-a momit pe un bărbat cu o partidă de amor, apoi l-a adormit cu somnifere şi i-a furat toţi banii din buzunar.

Femeia a pus ochii pe victima ei în zona bazarului din Iaşi. A văzut că un bărbat negocia preţul unei motorete şi a intuit că are şi mulţi bani la el. S-a arătat şi ea interesată de vehicul, apoi i-a propus omului să bea o cafea într-un bar din apropiere, iar apoi l-a tentat cu o partidă de sex.

Cei doi s-au dus în spatele unor blocuri, dar doamna îl tot îndemna să bea dintr-o sticlă în care ar fi fost cafea. La un moment dat, bărbatul a căzut din picioare şi a adormit. Când s-a trezit, nu mai avea niciun leu din cei 1.500 pe care îi strânsese pentru motocicleta la care visa. A reclamat cazul la poliţie, iar oamenii legii au constatat că în băutură fusese pus somnifer.

Poliţiştii au dat de urma femeii abia după ce, ajutată de o prietenă, aceasta a mai reuşit să dea două lovituri. Acum au ajuns amândouă după gratii, pentru trei ani.

Cool nu? :))

0 comentarii: